În primul rând cu toții ar trebui să trimitem un gând bun și condoleanțe familiilor îndurerate după această tragedie.
Focul de la Ferma Dacilor
Răspunsul la întrebarea:
,, Se putea evita tragedia de la Ferma Dacilor?”
Da, această tragedie putea fi evitată.
Evenimentul petrecut, și aici mă refer la incendiu, nu … nu putea fi evitat.
Este efectiv sfidător să vezi că astfel de dezastre tot apar în cele mai penibile situații!
Eu aici nu mă raportez la un incendiu oarecare, ci mă raportez la un incendiu la o construcție care nu avea nici autorizație de construcție și nici autorizație de securitate la incendiu!!!
Asta este ceea ce mă oripilează pe mine cel mai tare!!!
Tot apar astfel de dezastre la construcții neconforme…., dar ce spun eu aici neconforme… invizibile din punct de vedere al autorizațiilor, avizelor și al tuturor normelor de siguranță în exploatare.
Așa cum am mai spus suntem un popor foarte iertător și uităm rapid!!!
Așa cum nici după dezastrele anterioare: Colectiv, Maternitatea Giulești, dar și altele mai mici sau poate fără victime precum Taverna Racilor Snagov etc…
Nu s-a schimbat nimic, nici acum nu se a schimba nimic!
Sunt foarte ofticat, și da în mare parte îmi voi descărca oful de oftică prin aceste rânduri, pe oamenii care se trezesc ei peste noapte să facă afaceri fentând efectiv orice normă, orice aviz posibil.
Înțeleg că pe toți ne obosește tot procesul birocratic românesc, că merge greu, că durează mult că e învechit…numa scuze penibile care în final duc la: ,,Lasă că fac io și fără autorizații!”
Ca să putem spera la un sistem birocratic mai sănătos, mai rapid, mai deștept, mai eficient, trebuie să îl folosim!
Dacă îl tot ocolim și îl fentăm așa pe la spate, niciodată nu va funcționa.
Ca să putem avea un sistem birocratic care să meargă cum trebuie, la emiterea de avize, autorizații, trebuie să îl folosim!
Este precum la inteligența artificială! Cu cât este mai des și mai complex folosit cu atât va performa mai bine!
Serviciile publice în moarte clinică
Serviciile publice din România au pierdut de mult cursa cu seriozitatea, siguranța față de client sau cu ospitalitatea.
Cauze pot fi multe, însă nici una nu scuză abateri ce pot pune în pericol viața cetățeanului.
Să pui în pericol viața clientului căruia vrei să îi iei banii….uneori chiar și viața este o crimă!
Ocolirea serviciilor de specialitate, de la faze de consultanță până la faze de concept, proiectare, avizare și până la construcții haotice și după ureche sunt practici tot mai des folosite de antreprenorul român.
Dacă îl vei întreba de ce face asta îți va spune că la el timpul costă și nu are timp să stea cu proiectul în etapele de avizare și autorizare 6-8 luni….se grăbește …
În realitate face asta din lipsa unei educații, a unei atitudini civice cu o poziție morală în societate sănătoasă și din nepăsare, dezinteres și egoism.
Pe scurt dacă vrea… poate aborda problema cu ,,mi se rupism!”
De ce?! Pentru că încă se poate.
Această moarte clinică a serviciilor din România se poate observa prin calitatea precară a serviciilor prestate, prin atenția față de client, prin detalii ce țin de siguranța clientului.
Ferma Dacilor nu avea autorizație de construire și nici autorizație de securitate la incendiu
Când afli astfel lucruri te iau efectiv nervii!
Cum este mă posibil ca o astfel de unitate (căci din poze pare să fi fost o unitate de mari dimensiuni) a putut trece așa cu vederea de toată lumea??!
Cum poate ajunge un astfel de mastodont să se dezvolte fără ca nimeni să nu bată la ușă?!!
Acestea ar fi niște întrebări pe care vi le puteți pune și încercați să vizualizați cum și de ce se întâmplă asta, și care sunt mișcările din spatele unui astfel de dinozaur.
Eu când aud de astfel de locații, proiecte de genul ăsta efectiv mă simt jecmănit și amenințat la propriu.
Chiar așa să fie goana după bani singurul scop în viață?!!
E mai mult decât trist să fie așa, este la propriu ucigător!
Acești bișnițari aleg să fenteze aceste reguli, de multe ori de ei considerate inutile și bune doar pentru proști, pentru a rupe primele rânduri din târg.
Când observi că s-a ajuns până aici, poți asocia asta cu o scenă haiducească cel mult…
Pentru un astfel de antreprenor, să urmezi procedura corectă, adică un proiect de arhitectură complet, cu toate specialitățile (proiect de rezistență, proiect de instalații termice / electrice / sanitare / HVAC ) poate fi un fel de ghimpe!
De ce ?!
Păi în primul rând că nu se poate întâmpla gratis (costă), durează… și ca să mai dai și bani pe niște proiecte, și să mai vină și unu oarecare să îți spună cum să faci să fie bine și corect, pentru unii asta poate fi o insultă!
De aici și până la decizia ,,Dă-l naiba de proiect!” Nu mai este decât un pas!
Așa cum v-am mai spus să nu vă gândiți că astfel de proiecte există ca și cum nimeni nu ar știi de ele….
Spre exemplu acest proiect a fost vizitat de către reprezentații inspectoratului pentru situații de urgență Prahova de câteva ori, unde au fost aplicate o serie de contravenții pentru nereguli…vreo 6 am înțeles, evident plus amenzi. (vezi aici mai multe detalii)
S-a întâmplat ceva după asta?!! Nu! Pentru că nu le pasă!
Autorizația de construcție
Lipsă cu desăvârșire!
Asta cu lipsa autorizației de construire ne arată clar că nu a dorit oricum respectarea vreunui proiect sau construirea cu băgare de seamă….. (vezi aici cum se obține autorizația de construcție)
Pot doar bănui că dezvoltarea acestei pensiuni a fost una așa prin adăugiri pe măsură ce se mai strângeau bani de la ,,proști”.
Se practică… asta.
Când faci asta, și o faci și după capul tău așa, se numește cârpeală și nota de plată nu va întârzia niciodată prea mult să apară!
Astea sunt lucruri întâmplate cu bună știință, și eu personal le-aș încadra la acțiuni cu premeditare.
Cu toate că această locație nu a avut o autorizație de construire la incendiu, a încercat totuși să folosească procedura de edificare a construcției. (află aici mai multe detalii despre procedura de edificare construcție)
Această procedură are multe lacune!
De când a apărut am zis întodeauna: ori este pentru cineva care este foarte responsabil și cu băgare de seamă, ori dacă este folosită de toți ciumpalacii va fi precum o bombă cu ceas.
Iarăși un demers ce poate indica această premeditare.
Ca să vă faceți o idee, această locație nu ar fi trebuit să existe efectiv!
Hai să vă explic și de ce! Chiar aveți de învățat!
În urma acestui dezastru a ieșit la vedere un PUZ elaborat/aprobat prin HCL 35/2016 în condițiile în care construcțiile existau deja din anul 2013!
În astfel de situații legea 350 spune foarte clar și anume că este interzisă elaborarea documentațiilor de urbanism pentru și în vederea intrării în legalitate a unor construcții existente!
În asemenea condiții se putea apela la Interdicție de construire (non aedificandi) – regulă urbanistică potrivit căreia, într-o zonă strict delimitată, din rațiuni de dezvoltare urbanistică durabilă, este interzisă emiterea de autorizații de construire, în mod definitiv sau temporar, indiferent de regimul de proprietate sau de funcțiunea propusă.
O astfel de măsură presupunea amenda și demolarea instantă, cu aducerea terenului la starea inițială și abia apoi elaborarea și avizarea PUZ.
Aici în acest caz au fost sfidate toate aceste reguli fără nici o jenă!
Rezultatul?! = Tragedie!
Apoi autorizația de securitate la incendiu!
Lipsă și asta!
Având în vedere că aici era vorba de un business înregistrat ca o activitate prestatoare de servicii.
A fost evident vizitată și de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență!
Se întâmplă asta, fie că vrei sau fie că nu vrei!
Evident când apar acești eroi de la ISU, e clar că trebuie să ai construcție conformă, realizată în baza unui proiect….., dar proiect dacă tu tocmai l-ai fentat.
Ca să poți fi corect în fața unei autorizări de la ISU, asta presupune să folosești fie niște materiale agrementate tehnic pentru rezistența la foc, fie instalații speciale pentru detecție, dar și stingere.
Dar cu ,,tu” ca antreprenor știi că astfel de lucruri costă în drăcii aia mari, faci tot ce îți stă în putiință să le ocolești / eviți pe principiul ,,nu mi se întâmplă mie”
Treaba asta poate costa vieți înainte de bani și asta uită mai toți atunci când construiesc.
Combinațiile la nivel înalt
Deja când auzi la știri că sindicatul poliției române își organiza propriile petreceri acolo, asta ar trebui să ne dea de gândit în ce pericol suntem.