Cum să îți rupi gâtul în spațiul urban din Bucuresti
La un moment dat prin ,,plimbarea” mea zilnică pe facebook, am ajuns pe pagina celor de la Rezistență Urbană, un grup, o echipă ce se ocupă preponderent de subiecte cu tematică civică.
Postarea lor, făcea referire la un trotuar din zona zero a Municipiului Bucuresti, ceea ce mi-a și atras rapid atenția.
Recunosc, că nu am văzut cred că niciodată un așa trotuar, zici că este placat cu sticlă, așa că mi-am propus să trec chiar eu să văd, ceea ce am și făcut în data de 12.10.2022
Acum să revenim la acest trotuar.
Localizare trotuar periculos
Acest trotuar se află pe strada Doamnei, vis-a-vis de BNR, pe partea dreaptă pe sensul de mers spre academiei.
Cu toate că acest trotuar se află, la kilometrul zero cum s-ar spune, el se pare că nu este sesizat încă de nimeni din administrație.
Ba mai mult, acest trotuar este total impropriu pentru o circulație în siguranță.
Acest trotuar, este doar pe segmentul unei clădiri, cea marcată cu roșu, chiar vis-a-vis de Banca Națională Română
De ce este periculos acest trotuar ?
Acest trotuar poate deveni periculos fie în condiții de ploaie, dar poate deveni periculos chiar și în condiții de umiditate.
Dacă ne gândim la scenarii precum zăpada, acest trotuar te poate trimite la propriu la spitalul de ortopedie.
Astfel de placări de trotuare sunt foarte nepotrivite si nu respectă normativele de bună utilizare în siguranța.
Materialele folosite, trebuie să fie materiale care să ofere minimul necesar de aderență în condiții mai puțin prielnice.
Aici în această situație clar nu s-a ținut cont de acest aspect.
Nu știu cum se vor descurca autoritățile în situația unor evenimente neplăcute, sperăm să nu fie, dar cel mai important ar fi, pentru o siguranță minimă de care trebuie să beneficieze pietonul, refacerea de urgență a acestui trotuar.
Cine poate interveni ?
Acest articol ar trebui să ajungă de urgență la Primarul Nicușor Dan, care probabil nu a trecut pe acest trotuar, însă ar fi cazul.
Primarul Nicușor Dan, ar trebui să comunice cu departamentele abilitate, pe care ar trebui să le cunoască, deoarece vine iarna, și acest trotuar va deveni inamicul pietonilor.
Aici poți vedea cum arată acest trotuar foarte lucios
Tu ce ai face în această situație?
Ai merge pe acest trotuar când plouă?
Ce s-a întâmplat cu subiectul Cathedral Plaza ? – Se mai demolează ? – citește aici articolul